Fisichela a deschis Ferrari Store

Pilotul italian de Formula 1, Giancarlo Fisichella, a fost prezent, sâmbătă, la Bucureşti, la deschiderea magazinului Ferrari Store pe Calea Victoriei, cel mai mare magazin de acest gen din estul Europei şi al doilea ca suprafaţă de pe continent.
Magazinul are o suprafaţă de 500 metri pătraţi, fiind cel mai mare din Estul Europei şi al doilea de pe continent, după cel de la Milano! Investitia fiind de 4,2 milioane de euro.
Capitalul investit nu este însă italian, ci românesc, magazinul aparţinând companiei Forza Rossa, importatorul oficial al Ferrari în România. Al cărei patron este Ion Bazac, fostul ministru al sănătăţii. Acesta estimează pentru anul viitor vânzări de 2 milioane de euro, adică 5.500 euro/mp de showroom, mai puţin decât la Milano, dar mai mult decât la Atena sau Kiev.
Giancarlo Fisichella, care a acordat autografe şi a răspuns întrebărilor jurnaliştilor “A ajunge să fac parte din echipa Ferrari a fost un vis pentru mine, deci să fiu aici prezent la deschiderea acestui magazin mi se pare, de asemenea, un vis. Magazinul este superb şi vreau să-i felicit pe toţi cei care s-au străduit să deschidă acest Ferrari Store“. Fisichella a mai declarat ca a fost incantat de capitala Romaniei, in care si-a petrecut un weekend.
În magazinul Ferrari de pe Calea Victoriei nr. 1-5 puteţi găsi orice, de la articole de îmbrăcăminte, machete auto(250-500 RON), brelocuri (22 euro), căni (18 euro), biciclete (1.100 euro) până la un monopost fără motor, în valoare de 200.000 euro.
Sursa: Mediafax
